Acestea aduc organismul tău la cel mai înalt nivel de relaxare cu ajutorul celor 114 airbag-uri încorporate, a rolelor pentru spate, gambe și tălpi dar și a celor 6 programe de masaj. Funcții precum scanarea corporală, încălzirea în fotoliu, masajul cu aer și redarea audio transformă fotoliul Modern într-un accesoriu de top al locuinței sau companiei tale.
Este disponibil în patru variante de culoare standard și oferă un număr nelimitat de opțiuni de personalizare, pentru a se integra în decorul oricărui spațiu.
Idealul este imprimat în detalii. Bucuria unei vieți sănătoase și lipsite de stres stă în numărul impresionant de funcții pe care ți le pune la dispoziție Fotoliul Modern de masaj Chairmony. Având patru variante de culoare și un design croit cu mare atenție cu ajutorul celor mai moderne tehnologii, Fotoliul Chairmony îți pune la dispoziție o serie de funcții care îți aduc organismul la cel mai înalt grad de relaxare. De la scanarea corporală, incalzire, masajul pe intreg corpul și masajul cu aer cu ajutorul celor 114 airbag-uri și până la funcția audio care îți permite să asculți muzica preferată direct de pe smartphone, toate aceste transformă Fotoliul Modern într-un accesoriu de top al locuinței sau companiei tale
3500 EURO
Solicita OfertaCorpul este casa voastră, aşadar e important să fiţi buni cu el, să-i daţi hrană de calitate, să-l antrenaţi cu grijă, să-i daţi odihna de care are nevoie, sa-l masaţi când vrea să fie răsfăţat.”
Designul ergonomic al suportului pentru spate în formă de S imită cu exactitate curburile coloanei vertebrale şi asigură sprijin pentru cap, zona cervicală, spate, şi în special pentru zona lombară, cea mai solicitată.Această tehnologie ajută la ameliorarea şi combaterea durerilor de spate care pot apărea din cauza unui stil de viață sedentar sau a posturii incorecte. Astfel, creşte flexibilitatea şi scade disconfortul de la nivelul spatelui, relaxând muşchii tensionați şi ducând în timp la corectarea poziției defectuoase.
De asemenea, forma de L oferă spatelui o pozițe corectă și dreaptă, în timp ce permite rolelor să ofere un masaj complet, de la cap și până la genunchi.
Odată cu înaintarea în vârstă ori din cauza sedentarismului sau a poziției incorecte a spatelui în timpul orelor petrecute la serviciu, zona dorsală poate deveni dureroasă, acest lucru devenind un impediment în desfășurarea activităților cotidiene.Fotoliul de masaj Chairmony vine în sprijinul persoanelor cu astfel de probleme, oferind un masaj complet de la cap până la tălpi, cu ajutorul unui sistem avansat de role de silicon.
Masajul dat de acest sistem inovativ de role oferă experiența unui tratament al maeștrilor chiropractori, a căror tehnică de masaj constă în aplicarea unor presiuni asupra articulațiilor, vertebrelor coloanei vertebrale și mușchilor.
Spre deosebire de alte fotolii de masaj, la Chairmony, perna din zona capului este în formă de U, fiind unică în lume.Astfel, acesta oferă un masaj perfect la tâmple, eficient pentru îmbunătățirea circulației sangvine de la nivelul capului şi destinderea musculaturii craniene, având ca rezultat reducerea stresului şi combaterea durerilor de cap sau a migrenelor.
Cuprinzând osul temporal și o parte din osul sfenoid, zona tâmplelor este deosebit de importantă, pe aici trecând unii dintre cei mai complecși nervi cranieni.
Fotoliul Chairmony are patent brevetat pentru masajul trigemen.
Acesta masează cea de-a V-a pereche de nervi cranieni, asigurând sensibilitatea feței și inervarea mușchilor maxilari inferiori.În acest fel, masajul permite o mai bună relaxare a musculaturii cât și îmbunătățirea transmiterii neuronale de la nivelul receptorilor faciali.
Poziția Zero Gravity are drept scop aducerea organismului la cel mai înalt nivel de relaxare, sporind circulația sângelui în tot corpul. În Zero Gravity, corpul nostru este pregătit pentru un masaj perfect, intens, care ne va elibera cu adevărat de stres.
Reflexoterapia este o terapie holistică ce se bazează pe stimularea capacității de autovindecare a organismului.Creierul uman funcționează precum un computer – avem abilitatea de a programa și a șterge orice gânduri și sentimente care se răsfrâng asupra cursului vieților noastre.
De aceea, reflexoterapia influențează în mod discret funcționarea organelor, a glandelor și a fiecărei zone corporale prin stimularea zonelor reflexogene de presopunctură din
regiunea tălpilor, picioarelor și mâinilor.
În al doilea rănd, balansul și masajul efectuate simultan stimulează și alină sistemul nervos și cel endocrin. Efectuat prin manevre lente, calmante, balansul este un mijloc eficient împotriva încordărilor musculare, a tensiunilor psihice dar și a stărilor de neliniște și stresului. Sistemul Soft Balance va produce un efect de relaxare, detensionare și înlăturare a oboselii, contribuind la eliberarea unei serii de hormoni care induc o stare de bine în întregul organism.
Creat pe principiul conform căruia fiecare individ are nevoie diferite, Chairmony este primul fotoliu care poate oferi un masaj personalizat, în funcție de forma corpului și de nevoile fiecărui individ. Cu ajutorul telecomenzii sau aplicației mobile, putem alege ca fotoliul să se focuseze pe zonele care ne dor cel mai mult. De asemenea, putem regla intensitatea pernelor de aer și a rolelor și putem alege tipul de masaj dorit și programul preferat. Există în total 6 nivele de intensitate pentru viteza rolelor și 5 nivele pentru pernele de aer. De asemenea, pentru tălpi, sunt în total 3 nivele de intensitate pentru viteza rolelor. În orice moment din timpul masajului, putem dezactiva oricând o zonă care nu ne place, astfel concentrând masajul în zona corpului preferată.
Astfel, pentru fiecare individ, Chairmony oferă un masaj unic, adaptat nevoilor sale.
În fiecare zi, în funcție de efortul depus, nevoile de masaj ale fiecărui individ pot fi diferite. De aceea, fotoliul Chairmony oferă posibilitatea nu doar să ne personalizăm masajul, ci să îl și concentrăm pe zona corpului dorită.De exemplu, poate că astăzi simțim o durere ușoară în zona gâtului, însă mâine avem nevoie de un masaj concentrat mai mult pe zona lombară. Dacă practicăm un sport, ne supunem riscului apariției durerilor musculare în zonele solicitate cel mai mult de sportul respectiv. De aceea, cu ajutorul funcției Focus, putem alege zona corpului în care dorim un masaj accentuat sau diferit.
Cele 114 perne de aer din componența fotoliului Chairmony se umflă și dezumflă ritmic în timpul sesiunii de masaj. Acestea au fost poziționate strategic, pentru a cuprinde o suprafață cât mai mare a corpului. În plus, ele sunt însoțite de rolele pentru spate, gambe și tălpi. Masajul cu pernele de aer îmbunătățește și întoarcerea venoasa și perfuzia tisulară, lucru ce va duce la o stare de bine explicată prin eliberarea de endorfine. Prin drenajul limfatic se stimulează eliminarea apei stagnante din organism şi se ameliorează aspectul de coajă de portocală a pielii, mult temuta şi nedorita celulită.De asemenea, specialiştii menţionează si combaterea senzaţiei de picior greu care apare din cauza sedentarismului și îmbunătățirea calităţii somnului printre alte beneficii.apidă.
Din prima clipă când un individ se așează în fotoliul Chairmony, senzorii acestuia activează automat funcția de Scanare Corporală. Astfel, pernele de aer și rolele de masaj iau forma corpului acestuia și se mulează perfect pe mușchii săi. De aceea, încă dinainte de a începe masajul, vom simți un confort la cel mai înalt nivel, relaxare totală și vom fi pregătiți pentru a începe o sesiune de masaj individual.Fotoliul Chairmony ne va oferi o senzație de bun venit cu ajutorul scanării corporale, adaptându-se pentru a oferi exact masajul de care are nevoie corpul fiecărui indi vid.
În mod normal, un fotoliu de masaj obișnuit are nevoie de o poziționare la aproximativ 50 cm față de perete, pentru a nu-l atinge în momentul desfășurării masajului. Spre deosebire de fotoliile obișnuite, Chairmony dispune de un design deosebit și de o funcție special dedicată poziționării față de perete, denumită Zero Space.
Cu ajutorul aplicației mobile gratuite pentru Android și iOS, putem folosi propriul smartphone sau tabletă ca pe o telecomandă pentru a controla toate funcțiile fotoliului menționate mai devreme.
90% din toxinele din organism se produc la nivel emoțional
Având la îndemână fotoliul Chairmony, nu mai este nevoie să ne deplasăm la un salon de relaxare pentru a beneficia de o varietate de tipuri de masaj.
Chairmony poate fi un excelent maseur personal, care se află mereu la dispoziția noastră. Datorită celor 6 programe automate de masaj de care ne putem bucura în fiecare zi, viața noastră va deveni mult mai relaxantă și lipsită de griji.
Masajul chinezesc este o metodă de terapie cu origini foarte îndepărtate, care de-a lungul mileniilor a evoluat, ajungând astăzi la un înalt grad de experiență și rafinament.
Bazele sale și ale acupuncturii sunt identice. Principiul Yin-Yang și legea celor cinci elemente, aplicate ființei umane, se concretizează în conceperea rețelei de vase și meridiane care leagă organele, viscerele și întregul organism, făcând posibilă circulația și distribuția corectă a energiei și a sângelui. În medicina chineză, sănătatea corespunde unui echilibru corect Yin-Yang, concretizat într-o bună asimilare și circulație a energiei, a sângelui și a fluidelor în organism.
Masajul chinezesc are și funcție de „Stretching”. Este recomandat pentru persoanele care stau o perioadă îndelungată la birou.
Considerat un masaj extrem de relaxant de către majoritatea terapeuților, masajul Hong Kong este benefic nu doar în cazul reumatismului sau al afecțiunilor spatelui, ci și ajută la tratarea și prevenția multor probleme de sănătate.
Acesta presupune un cumul de tehnici precum împingere, presare, strângere, balansare, fricționare, bătăi ușoare și altele. Masajul Hong Kong își propune să abordeze tratamentul tuturor formelor de boli reumatice, determinând ameliorarea simptomelor cauzate de acestea. Bolile reumatice pot avea o paletă largă de afecțiuni, manifestate prin dureri la nivel articular, osos și muscular.
Acest tip de masaj se efectuează în poziția inițială a fotoliului. Este recomandat pentru persoanele care doresc un masaj mai gentil.
Este un masaj complet, care începe de la tălpi și urcă, treptat, pe picioare, coapse, spate, gât, mâini și se termină cu zona capului. Rolul său este să relaxeze și să echilibreze corpul la maxim și să obișnuiască spatele să adopte o poziție corectă și sănătoasă. Această formă antică de vindecare corporală oferă o experiență deosebită, diferită de alte tipuri de masaj, specialiștii asemănând-o cu yoga.
Masajul thailandez nu se adresează doar corpului, ci și minții, utilizând ca dogmă teoria liniilor energetice care traversează întreg organismul. Acesta utilizează două tehnici principale, una care manipulează sistemul osos și una care are la bază acționări simple asupra sistemului nervos periferic, acestea reușind împreună să echilibreze funcțiile corpului, eliminând toxinele acumulate în organism, ameliorând migrenele, artrita, durerile de spate și având efect benefic în cazul unor paralizii.
La acest tip de masaj, poziția se schimbă o dată la 3 minute și este recomandat persoanelor care doresc un masaj mai intens.
Acest tip de masaj ajută la combaterea durerilor musculare și este orientat să remedieze punctele de declanșare ale durerii, problemele circulatorii, compresia nervilor dar și problemele legate de postura corpului sau cele cauzate de accidentări. Masajul American este complet, oferind momente de relaxare totală, care este sporită treptat, de la tălpi și până la tâmple. Această metodă de masaj își are originea în America de Sud și este mai puțin răspândită în Europa. Însă, acum, cu ajutorul Chairmony, ne putem bucura de el oricând. La acest tip de masaj, fotoliul va funcționa și ca un balansoar, oferind utilizatorului o senzație intensă de relaxare.
Pentru fiecare individ care simte nevoia unui masaj focusat mai mult pe partea superioară a corpului (Upper Body), Chairmony îl poate ajuta să aleagă doar membrele superioare ale corpului său. În cazul acestui tip de masaj, fotoliul adoptă poziția potrivită pentru organism și oferă un masaj a cărui intensitate crește treptat, în zona umerilor, brațelor, capului și zona gâtului. Acest tip de masaj este ideal pentru persoanele cu dureri în zona cervicală. Aplicat în mod frecvent, programul de masaj superior reușește să amelioreze și chiar să reducă semnificativ durerea.
Acest program de masaj implică în special membrele inferioare, precum zona lombară, fese, gambe și tălpi. Deoarece membrele inferioare sunt mai groase și mai puternice decât cele superioare, acest tip de masaj este mai intens și presupune frământarea, fricțiunea și baterea ușoară a tuturor mușchilor din partea inferioară a corpului. Programul de masaj inferior este ideal pentru persoanele cu dureri în zona lombară, datorate unui stil de viață sedentar sau ridicării de greutăți de la sol.
Fericirea nu este o chestiune de intensitate, ci de echilibru, ordine, ritm şi armonie.
Fiecare dintre programele de masaj menționate anterior poate fi personalizat datorită celor 6 tehnici pe care le integrează Chairmony. Toate aceste tehnici alternează în timpul masajului, însă putem selecta ca oricare dintre ele să ruleze individual, pentru a ne bucura de un masaj pe placul nostru.
Frământarea este o tehnică circulară prin intermediul căreia pielea și țesutul conjunctiv subiacent sunt deplasate prin rotație, fiind comprimate împreună cu mușchii, ligamentele, tendoanele și oasele.
Această tehnică este recomandată pentru toate persoanele, cu excepția celor cu inflamații, răni în stadiu de vindecare sau femeilor gravide. Presiunea este direcționată în sensul reîntoarcerii venoase a sângelui la inimă, facilitând această funcție vitală a organismului.
Acum avem ocazia să ne bucurăm de puterea atingerii și a presopuncturii! Tehnica Shiatsu provine din cultura antică japoneză și a fost adoptată de medicina chineză.
Ea funcționează pe baza presiunii profunde aplicate țesuturilor pe cele 12 meridiane ale corpului. Tehnica Shiatsu combină masajul oriental cu noțiuni din anatomie și fiziologie, prezentate de medicina actuală. Teoria pe care se bazează este cea a holismului, care presupunea o relație între organismul uman și univers.
Denumit și „acupunctura fără ace”, acest tip de masaj are rolul de a debloca și echilibra traseele meridianelor energetice prin eliminarea punctelor de blocaj TSUBO. Are efecte analgezice, relaxante și este recomandat persoanelor care suferă de afecțiuni precum tendinită, lombosciatică, dureri cronice sau acute de spate, gât, umeri, în insomnie, nervozitate, probleme ale sistemului circulator, reproducător – în special în durerile mentstruale, pentru reducerea stresului și oboselii determinate de ritmul cotidian haotic.
Această tehnică de masaj presupune atingerea rapidă și ușoară a diferitelor zone din corp, pe perioade scurte de timp dar intense. Este potrivită pentru zonele de dimensiuni mici și delicate, fiind folosită și în medicina indiană pentru tratamente în zona capului.
Tehnica aceasta stimulează pielea, mușchii și nervii din zona în care este aplicată. Are un efect stimulator deosebit asupra sistemului circulator, produce vasodilatație și încălzire, determinând relaxarea acesteia.
Tehnica „Knocking” antrenează mai multe grupe de mușchi, astfel reușind să combată sau să elimine durerile de spate, gât, umeri sau șold. Cu ajutorul bătăilor ușoare prin intermediul rolelor, utilizatorul va reuși să îmbunătățească circulația sângelui, să reducă tensiunea și presiunea musculară și să se relaxeze atât fizic cât și psihic. Se poate alege această tehnică pentru a o relaxare completă atât la nivelul întregului organism, cât și cu accent pe anumite zone, în funcție de locul unde persistă durerea sau disconfortul muscular.
Tehnica rulării se aplică în special asupra mușchilor și pielii. Ea presupune comprimarea laterală a acestora prin apăsare și strângere, cu scopul îmbunătățirii circulației în zona unde este aplicată. Această tehnică este folosită pentru identificarea și tratarea zonelor dureroase sau inflamate de la nivelul mușchilor, nervilor, oaselor și vaselor de sânge. Este una din cele mai răspândite tehnici de masaj din lume și se poate aplica în toate zonele corpului, cu excepția cazurilor de: zone inflamate, hernie, sarcină sau răni. Stimulează nutriția pielii, crescând aportul sangvin, ajută la degradarea acizilor grași și diminuarea țesutului adipos, crește elasticitatea dermului și epidermului, poate induce o stare de relaxare sau revigorare, în funcție de intensitatea cu care este realizată.
Pentru a profita de toate tehnicile menționate anterior, în același timp, Chairmony are și această soluție. Prin funcția de combinare a tehnicilor de masaj, Chairmony oferă mișcări complete precum: frământare, lovire ușoară, batere, rulare dar și presopunctură. Pentru utilizatorii care nu sunt familiarizați cu fiecare tehnică de masaj, este recomandat ca la început să își pregătească organismul cu ajutorul tehnicii „Combination”, pentru a testa, simultan, toate tehnicile de masaj pe care ți le oferă Chairmony. Astfel, utilizatorul va descoperi care este tehnica preferată
și va ști să o aleagă ulterior pe aceea, pentru a se bucura de un masaj adaptat perfect pentru el.