Răsfățul Chairmony prezent la evenimentul Școala: Trecut vs. Viitor

Chairmony continuă tradiția participărilor remarcabile la evenimentele cu renume organizate pe plan național. În data de 17 martie am fost prezenți la evenimentul Școala: Trecut vs. Viitor inițiat de Asociația pentru Educație și Știință Kleine Schule și susținut la Palatul Ghica Tei.

Evenimentul a reprezentat cea de a V-a ediție din seria conferințelor “PAPUCI MARI, papuci mici” și aduce în discuție o temă actuală pentru sistemul educațional românesc: noile principii ce stau la baza educării și dezvoltării următoarelor generații de copii.

Conferința s-a adresat părinților  actuali și celor care urmează să devină părinți, cadrelor didactice, persoanelor cu rol decizional în sistemul public, cât și instituțiilor dornice să susțină viitorul educațional axat pe nevoile copiilor și pe dezvoltarea emoțională, socială și cognitivă.

Echipa noastră susține viitorul educațional din România și inițiativele menite să aducă o schimbare pozitivă. Prin urmare, am fost încântați de oportunitatea de a participa la un asemenea eveniment și de a-i delecta pe invitați cu răsfățul marca Chairmony.

Două dintre modelele gamei noastre variate de fotolii pentru masaj au fost atracția principală în pauzele de cafea. Am putut astfel să oferim clipe de relaxare tuturor invitaților curioși să descopere beneficiile masajului profesionist în combaterea diverselor afecțiuni ale organismului.

Decorul modern și rafinat al Palatului Ghica Tei a fost cadrul ambiental ideal pentru participanții la conferință de a testa varietatea funcțiilor de masaj și tehnologia inovatoare a fotoliilor Chairmony. Mai mult, participarea la eveniment a reprezentant și un bun prilej pentru a cunoaște atât impresiile invitaților legate de tema conferinței, cât și opiniile pozitive privind avantajele deținerii unui fotoliu Chairmony.

Suntem încântați că am putut crea o atmosferă plăcută și am oferit invitaților experiența inconfundabilă a masajului de relaxare. Satisfacția și laudele celor care au încercat funcțiile Chairmony ne determină să fim mândri de realizările noastre și să continuăm să dăruim produse de o calitate superioară.

Ne bucurăm că am împărtășit această experiență cu toate persoanele prezente și le mulțumim organizatorilor pentru găzduire.

Dorim mult succes Asociației pentru Educație și Știință Kleine Schule și sperăm să ne revedem și la edițiile următoare!

Facebooktwittergoogle_pluslinkedin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *