Relaxarea la locul de muncă: masajul, metoda inovativă pentru angajați fericiți

Angajații care au parte de relaxare la locul de muncă dau un randament mai bun în sarcinile zilnice, se bucură de o productivitate mai mare, de concentrare sporită, mai ales în proiectele creative dar și de o stare generală de sănătate îmbunătățită.

Investiția periodică în soluții pentru creșterea moralului și destinderea angajaților la locul de muncă este o practică des întâlnită în rândul marilor corporații. Acestea acordă un procent din bugetul lor pentru programe de wellbeing corporate sau team building-uri, alături de facilitățile de relaxare incluse în activitatea zilnică (săli de fitness, săli de jocuri, fotolii de masaj etc.)

Chiar dacă nu beneficiază de același buget, nici firmele mici nu se lasă mai prejos. Managerii acestora implementează diverse soluții pentru a crește productivitatea angajaților, cum ar fi pauzele de cafea, locurile de relaxare, discuțiile informale sau pauzele de ascultat muzică.

Relaxarea la locul de muncă în companiile din România

Deși discuția legată de relaxarea angajaților este relativ nouă în România, comparativ cu Statele Unite sau alte țări occidentale, se poate sesiza o schimbare de mentalitate semnificativă în ultimii ani pe piața muncii.

Angajatorii români, dar și departamentele de HR sesizează din ce în ce mai mult importanța relaxării la locul de muncă. Conform Techno Office, furnizor de soluții pentru amenajarea spațiilor de birouri, peste 70% dintre companii optează să includă o zonă de relaxare pentru angajații lor.

Ideea spațiilor de recreere pentru angajați prinde teren mai ales în industriile media, publicitate, IT sau FMCG.

Oamenii sunt cea mai valoroasă resursă a unei companii, de aceea succesul acesteia pe termen lung depinde de starea de sănătate, de nivelul motivației, concentrării și moralul angajaților.

Toate aceste aspecte, dacă sunt gestionate eficient, pot contribui la fericirea angajaților, iar dacă au un grad de satisfacție mare la locul de muncă, gândirea creativă le va fi stimulată și vor găsi soluții inedite la probleme. Aceste atribute sunt de asemenea apreciate de angajatorii de pretutindeni, indiferent de domeniul de activitate.

O echipă relaxată este o echipă puternică. Doar cinci minute de relaxare zilnică aduc beneficii semnificative pentru randamentul, productivitatea și fericirea angajaților. Dacă aceștia sunt motivați și au parte de un cadru plăcut în care să se refugieze atunci când se acumulează oboseala sau când au nevoie de o pauză de la sarcinile complexe, vor fi mai eficienți și mai deschiși spre inovație.

Masajul – metoda inovativa de relaxare la locul de munca

Masajul este una dintre cele mai eficiente metode pentru relaxarea angajaților. Fotoliile de masaj integrate în mediul de lucru reprezintă o soluție practică și modernă pentru îmbunătățirea stării fizice, mentale și emoționale a angajaților.

Conform românialiberă.ro, peste 10 000 dintre angajații din capitală beneficiază deja de astfel de servicii de relaxare. Masajul terapeutic încă nu se bucură de aceeași popularitate ca în occident, dar tendința de a-l integra la locul de muncă este din ce în ce mai pronunțată, dat fiind faptul că oferă o serie de beneficii importante.

Integrarea unui fotoliu profesionist de masaj la locul de muncă nu doar că previne sau ameliorează diferite afecțiuni (dureri cervicale, tensiune musculară, dureri lombare, stres, depresie), ci contribuie și la îmbunătățirea climatului organizațional.

Potrivit zeel.com, o singură sesiune de masaj de 15 minute oferită de un fotoliu de masaj profesionist îmbunătățește circulația, scade tensiunea și îmbunătățește sistemul imunitar, iar aceste beneficii se manifestă zile întregi, chiar săptămâni după tratament.

Fotoliile de masaj pot fi integrate în orice spațiu, pot fi folosite oricând, indiferent de programul salariaților și oferă toate beneficiile unui terapeut personal. Cu ajutorul fotoliilor de masaj, angajații nu trebuie să părăsească incinta clădirii în care lucrează pentru a se bucura de confort și relaxare.

Partenerii noștri de la PromoArt deja au făcut demersurile necesare pentru creșterea productivității și nivelului de satisfacție al angajaților săi, iar fotoliul Chairmony este aliatul lor de încredere.

Fotoliile de masaj Chairmony reprezintă soluția completă de relaxare, atât pentru angajații care vor să elimine tensiunea musculară după o zi de muncă, să-și crească productivitatea și să aibă parte de o stare de bine, cât și pentru uz personal.

Fotoliile noastre de masaj pot fi incluse în orice spațiu și îți oferă o multitudine de programe complexe de relaxare. Alege să te simți revigorat din nou alături de Chairmony!

Facebooktwittergoogle_pluslinkedin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *