Scaun de masaj vs fotoliu de masaj: diferențe și asemănări

Imaginează-ți următorul scenariu: te plimbi prin mall, la cumpărături, după o zi obositoare la birou. Trebuie să vizitezi mai multe magazine, ai mers deja pe jos câteva sute de metri și simți pur și simplu că trebuie să iei o pauză. Însă, dacă stai jos, pe o bancă, nu este suficient ca să îți încarci bateriile. Ai nevoie de mai mult de atât. Ai nevoie de un moment de relaxare.

În acea clipă, găsești un fotoliu de masaj care, contra unei sume de bani, îți poate oferi câteva minute de relaxare. Fără să mai stai pe gânduri, achiți suma respectivă și te lași pe mâna fotoliului, încercând să îți relaxezi toți mușchii pentru a simți cât mai bine masajul pe care ți-l oferă.

Însă, după câteva minute, în funcție de suma achitată la început, masajul se oprește și ești nevoit să te ridici de pe scaun, în special dacă mai este cineva care așteaptă să se bucure de același masaj de care ai avut și tu parte.

Acest scenariu este posibil într-o mare parte din spațiile comerciale din România, precum și în anumite spații de birouri ale companiilor. De aceea, majoritatea românilor care aud noțiunea de „fotoliu de masaj”, se gândesc la imaginea descrisă în scenariul de mai sus.

Cu toate acestea, există multe persoane care confundă un „fotoliu de masaj” cu un „scaun de masaj”. Acesta este motivul pentru care ne-am gândit să scriem acest articol: care sunt, în opinia ta, diferențele dintre cele două?

Ce este un scaun de masaj?

Scaunele de masaj există pe piață încă din anii `80, iar în România ele sunt o tehnologie relativ nouă, fiind prezente de la începutul anilor 2000. De aceea, în momentul de față, piața scaunelor de masaj este în continuă creștere, acestea reușind să se adapteze nevoilor oamenilor atât când se află la cumpărături, la birou sau chiar acasă.

Scaunele de masaj sunt, în esența lor, scaune de dimensiuni mai mari decât cele obișnuite, însă mai mici decât fotoliile. Acestea au o formă ergonomică, pentru a corecta poziția spatelui și sunt dotate cu o funcție de vibrație cu diferite nivele de intensitate, care creează senzația de masaj.

Predominant, aceste scaune de masaj sunt folosite în cadrul birourilor, pentru a ajuta angajații companiilor să adopte o poziție corectă și să nu sufere de dureri de spate, în timpul orelor prelungite de stat la birou.

Spre deosebire de un fotoliu de masaj, un scaun de masaj este dotat cu o serie de funcții de bază și permite persoanei care îl folosește să desfășoare și altă activitate în acest timp – precum, de exemplu, lucrul la calculator. De aceea, în mare parte, aceste scaune oferă doar masaj la spate și, eventual, masaj la picioare.

Ce are în plus un fotoliu de masaj?

Datorită evoluției tehnologiei, au apărut ulterior pe piață fotoliile de masaj. Acestea sunt aparate profesionale foarte eficiente care sunt destinate exclusiv relaxării. Ele reduc tensiunea acumulată la nivelul mușchilor și induc o stare mentală pozitivă persoanei care le folosește.

Spre deosebire de un scaun de masaj, un fotoliu este mai complex din punct de vedere tehnologic și poate să relaxeze fiecare grupă de mușchi, de la ceafă până la tălpi, inclusiv mâinile. Acesta poate oferi masaj la gambe, masaj la spate, masaj la mâini, masaj în tălpi și chiar masaj pe tot corpul.

Dacă un scaun de masaj permite libertate de mișcare persoanei care îl folosește, un fotoliu de masaj necesită repaos atât mental cât și fizic. De aceea, fotoliile de masaj sunt folosite în zonele de relaxare din spațiile comerciale sau din birourile companiilor, precum și, în anumite cazuri, în locuințele oamenilor.

Fotoliul de masaj poate înlocui un kinoterapeut și îți poate oferi mai multe funcții de masaj, precum Thailandez, Chinezesc, American, de relaxare , terapeutic și altele. Fotoliile cu funcții mai avansate, precum Chairmony, pot oferi și masaje personalizate, în funcție de nevoile de moment. Ele pot folosi și tehnici diferite de masaj, precum shiatsu, rolling, tapping sau combinații dintre ele.

De aceea, față de un scaun de masaj, un fotoliu oferă o serie de funcții de masaj mai complexe, atât în partea superioară a corpului cât și în cea inferioară.

Însă, spre deosebire de un fotoliu de masaj tradițional, fotoliul Chairmony îți oferă și funcții suplimentare, cum ar fi: ascultarea muzicii preferate de pe smartphone, scanarea corporală și adaptarea masajului în funcție de nevoile de moment, masajul cu aer, masajul picioarelor, încălzirea în scaun, controlul direct de pe mobil și un design personalizat, care poate oferi fotoliului imaginea companiei tale.

Sperăm că acum am reușit să clarificăm diferența dintre un fotoliu și un scaun de masaj. În afară de cele menționate de noi în articol, ce alte diferențe mai există, în opinia ta?

Facebooktwittergoogle_pluslinkedin
  1. eugen spune:

    Fotoliile sunt extraordinare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *