Prima expozitie nautica indoor din Romania… am fost acolo!

Luna aprilie a fost, până acum, foarte activă pentru noi. Deși am încheiat luna martie cu participarea la Târgul Mobilă Expo, ne-am păstrat energia și pentru alte două târguri care au avut loc în prima săptămână din aprilie.

Unul dintre acestea a fost cea de-a IX-a ediție a Salonului Nautic Internațional București, prima expoziție navală indoor din România, care a avut loc la Romexpo în perioada 6-9 aprilie.

În cele 4 zile de târg, am avut aici ocazia să admirăm sute de modele de bărci, nave și echipamente maritime, rulote și chiar autoturisme.

În plus, am oferit vizitatorilor acestui târg ocazia de a lua o pauză de relaxare, pentru a avea parte de un masaj personalizat oferit de fotoliul Chairmony.

O pauză binemeritată de masaj

Dacă ai vizitat un târg de calibrul acestuia până acum, probabil știi că, la un moment dat, simți nevoia de un moment de repaus.

Plimbatul pe la standuri, statul la coadă, mersul pe jos pe distanțele mari dintre standuri, toate acestea necesită un efort din partea fiecărui vizitator.

De aceea, noi credem că am fost la târg pentru a oferi vizitatorilor exact ceea ce aveau nevoie: un moment de repaus și refacere completă.

În clipa în care fiecare persoană se așează în fotoliul Chairmony, se activează automat funcția de scanare corporală. Astfel, pernele de aer și rolele se adaptează pe forma corpului fiecăruia și se aranjează în poziția potrivită de a începe un masaj cât mai relaxant posibil.

Masajul oferit de Chairmony este complet, el fiind pe toată suprafața spatelui, de la tălpi și până la tâmple, cuprinzând inclusiv brațele, gambele și fesele.

Citește mai multe despre funcțiile fotoliilor Chairmony.

Așadar, ce poate fi mai plăcut pentru vizitatorul unei expoziții decât o pauză binemeritată, de câteva minute, în care se poate recupera și poate scăpa de durerile musculare?

Ne bucurăm tare mult că am avut ocazia să participăm la acest târg și ne dorim să te ținem la curent cu participările noastre și la evenimente viitoare!

Până atunci, îți stăm cu plăcere la dispoziție să ne contactezi dacă ai orice fel de întrebări despre fotoliile Chairmony și funcțiile acestora. În plus, dacă dorești să testezi masajul personalizat, te așteptăm la showroom-ul nostru, din cadrul Rin Grand Hotel, de pe Șos. Vitan-Bârzești nr. 7D-7E, București.

Facebooktwittergoogle_pluslinkedin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *